Despre noi

Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor / SKV / Siebenbürgischer Karpatenverein, a luat ființă în 1880 la Sibiu, fiind una dintre cele mai vechi asociații montane și de drumeție din lume, aflată în activitate.

In perioada 1880-1945, SKV a fost cea mai importantă asociație pentru drumeție din România, ajungând la mai mult de 6000 de membri cotizanți grupați în 16 secțiuni răspândite în întreaga țară. Asociația a construit și reconstruit 60 de cabane, unele de mai multe ori, dintre care cele mai cunoscute sunt Postăvaru, Curmătura, Diham, Omu, Mălăiești, Vârfu cu Dor, Negoiu, Bâlea Lac, Bâlea Cascadă, Podragu, Urlea, Bărcaciu, Suru, Prejba, Șurianu, Parâng. De asemenea SKV a construit și marcat peste 1000 de kilometri de poteci. Tot SKV a pus bazele stațiunilor Poiana Brașov, prin construcția cabanei Höhenheim (actualmente Ruia) și Păltiniș (Höhe Rinne).

In 1919 Nicolae Iorga scria ”SKV-ul a deschis frumusețea munților ardeleni turismului și a introdus civilizația în regiuni sălbatice și încă nepătrunse, sub formă de poteci și case de adăpost”

In iarna lui 1893 un grup de patru schiori, membri SKV, realizează pentru prima dată în Europa traversarea  unui masiv de peste 2000 de metri pe schiuri, peste Munții Cindrelului, între Sibiu și Petroșani, parcurgând 113 km în 4 zile.

In 1904 au loc în cadrul SKV primele activități de salvare montană și în 1919 ia ființă Paza Montană. In aceeași perioadă au loc primele acțiuni organizate de escaladă și de cercetare a peșterilor și sunt pregătiți ghizi montani.

SKV a editat hărți turistice, reviste și ghiduri montane. In cadrul SKV au fost realizate studii științifice în domeniul florei, faunei, geologiei și geografiei Transilvaniei, fiind publicate un număr impresionant de articole și cărți pe aceste teme. Asociația a avut contacte sistematice și schimburi de publicații cu peste 100 de asociații similare și centre universitare din Europa. Preocuparile științifice au culminat cu înființarea la inițiativa SKV a Muzeului de Științe Naturale din Sibiu, unde și-au găsit locul numeroase colecții valoroase.

SKV a avut în rândurile sale personalități de frunte ale țării, sași și români: Dr. Julius Römer, Dr. Eduard Bielz, Dr. Carl Wolf, Emil Sigerius, Alfred Prox, Acad. Dr. Emil Racoviță, Dr. Ioan Meșotă, Gheorghe Dima, Tiberiu Brediceanu, Iosif Pușcariu, Take Ionescu, Prințul Nicolae, Bucura Dumbravă.


In 1996 asociația SKV și-a reluat activitatea la inițiativa unor vechi membri. Din anul 2010 SKV a devenit prima asociație din România membră a Asociației Europene pentru Drumeție / ERA / European Ramblers Association. SKV are parteneriat cu DAV/Clubul Alpin German și cu principalele asociații montane de pe lanțul Carpatic (Serbia, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria)

In momentul de față Asociația SKV are 5 secțiuni locale cu un total de 480 membri, organizează aproape 200 de activități pe an, se implică în proiecte turistice la nivel local, regional, național și internațional, marchează și întreține poteci, organizează evenimente turistice, concursuri, activități educative cu copii și acțiuni de ecologizare.

In septembrie 2017 Asociația SKV a organizat la Brașov cea de 48 Conferință a Asociației Europene de Drumeție la care au participat 100 de persoane din conducerea celor 60 de asociații afiliate din 35 de țări europene.

In perioada 2015 – 2018 Asociația SKV a derulat proiectul ”Conectarea României la rețeaua de poteci turistice europene de lungă distanță” având ca partener asociația Schwezer Wanderwege care se ocupă de proiectarea, realizarea și întreținerea tuturor potecilor turistice din Elveția. Proiectul s-a finalizat cu definirea traseelor europene din România cu lungime totală de 2.000 km, promovarea lor înternațională, marcare a 428 km de poteci, acțiuni educative, transfer de bune practici, organizarea de conferințe și expoziții și conectarea efectivă cu rețeaua european printr-o expediție pedestră de 90 de zile pe întreg lanțul carpatic din Serbia până în Austria, pe lungime de 2.380 km pe ceea ce va fi traseul Via Carpatica.

In 2019 Asociatia SKV a realizat proiectul ”Sibiul și civilizația muntelui – trecut, prezent și viitor” pentru Municipiul Sibiu și marcarea a 600 km de trasee de bicicletă în Țara Făgărașului, pentru Asociația ProTurism și GAL Țara Făgărașului.

Incepând din 2019 Asociația SKV se ocupă împreună cu AJTSibiu, de pregătirea infrastructurii de drumeție din zona Sibiu și organizarea celui mai mare eveniment de turism european ”EURORANDO” care va avea loc la Sibiu în 2021, unde sunt așteptați cca. 3000 de turiști, membrii ai celor 60 de asociații din 35 de țări, afiliate la Asociația Europeană de Drumeție și cel de al 52-lea Congres ERA la care vor participa conducerile acelorași asociații.