ERA CONFERENCE
ROMANIA 2017

Acțiunea de remarcare a traseelor turistice din Munții Lotrului și Cindrel „Karpaten 1”

Asociatie|2018-08-05 |

Acțiunea de remarcare a traseelor turistice din Munții Lotrului și Cindrel „Karpaten 1”

În perioada 28 iulie - 3 august 2018  Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor - SKV  a organizat în parteneriat cu Secțiunea Carpați a Clubului Alpin German (DAV)  o primă etapă de remarcare a traseului turistic E8 între Lotrioara și Păltiniș, în Munții Lotrului și Munții Cindrel. Această acțiune a însemnat realizarea marcajelor turistice pe o distanță de circa 45,6 km din magistrala de drumeție pedestră E8.

Acțiunea a presupus activități de curățare a potecilor de doborâturi sau alte obstacole, aplicarea de marcaje turistice noi sau refacerea unor marcaje deteriorate pe rutele: Lotrioara - Dealul Pleșița - Cabana Prejba - Poiana Prislop - Valea Sadului - Vf. Măgura Cisnădie - Apa Cumpănită - Tomnaticu - Poiana Muncel.

Acțiunea, coordonată de Ioan Bodnar și realizată sub supravegherea Salvamont Sibiu, s-a desfășurat cu aportul fizic și financiar a 10 membri DAV și 5 membri SKV. Pentru această acțiune SKV a primit o sponsorizare din partea firmei Sprinter 2000 din Brașov.

© Copyright - SKV - Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor - Siebenbürgischer Karpatenverein